Unesco


UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie , Stiinta şi Cultură, conform denumirii originale din engleză, United Nations Education, Science and Culture Organization) a fost fondată la 16 noiembrie 1945. Îşi are sediul în Paris, Franţa, dar are şi 73 de suboficii active în diverse ţări ale lumii.

 Constituţia adoptată în Conferinţa de la Londra din noiembrie 1945 şi aplicată începând cu 4 noiembrie 1946, a fost adoptată de cele 20 de state fondatoare (Regatul Unit, Noua Zeelandă, Arabia Saudită, Africa de Sud, Australia, India, Mexic, Franţa, Republica Dominicană, Turcia, Egipt, Norvegia, Canada, China, Danemarca, Statele Unite ale Americii, Cehoslovacia, Brazilia, Liban şi Grecia).

 UNESCO are 191 de state membre şi 6 state asociate. România este membră UNESCO din 27 iulie 1956.

 Scopul organizaţiei este de a contribui la pacea şi securitatea lumii prin colaborarea între naţiuni în educaţie, ştiinţă, cultură şi comunicaţii pentru a se reuşi stabilirea unui respect faţă de justiţie universal, pentru corectitudinea justiţiei şi pentru drepturile şi fundamentele omului liber, indiferent de rasă, sex, limbă sau religie, după Carta Naţiunilor Unite.

 Una dintre misiunile UNESCO este cea de a menţine o listă de locuri din patrimoniul mondial. Aceste locuri sunt importante din punct de vedere natural sau istoric, a căror conservare şi salvare sunt importante pentru comunitatea mondială. 

                                                              sursa: www.wikipedia.ro